Adrian Marinescu, director medical al Institutului de Boli infecțioase „Matei Balș” din Capitală a explicat din ce cauză a murit Cătălin Toma, președinte CJ Vrancea.
„Din păcate, în fiecare sezon de gripă vedem astfel de cazuri severe și că pot exista acerste complicații grave inclusiv la oamenii tineri. Și cei tineri pot face forme fulminante. Trebuie să înțelegem că trebuie să avem partea de prevenție și vaccinare, este foarte important”, a precizat medicul Adrian Marinescu.
Doctorul mai spune că evoluția gripei este imprevizibilă.
„Este foarte greu să-ți dai seama de la început, să știi cum va evolua gripa.”, a spus Adrian Marinescu, la Antena 3.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a murit sâmbătă dimineață. El se afla internat într-un spital din Capitală.
El participase anterior la Reuniunea Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, la Paris, arată Vrancea24.
Deși avusese unele probleme de sănătate, în ultima perioadă părea că și-ar fi revenit, transmite presa locală.
Cătălin Toma avea 46 de ani. A fost primar al comunei Jariștea, senator, președinte al PNL Vrancea și, din anul 2020, președinte al Consiliului Județean Vrancea. Toma l-a învins în alegerile trecute pe fostul președinte de Consiliu Județean, Marian Oprișan.
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a transmis un mesaj după moartea lui Cătălin Toma.
„Sunt profund întristat de vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea. Cătălin era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoință.
Cătălin și-a dedicat fiecare moment gândindu-se la binele celor din jur, la familia sa, la comunitatea pe care o administra. Plecarea lui prematură lasă în inimile noastre, ale tuturor, o rană adâncă.
Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris pe Facebook liderul PNL.